În această dimineață: Accident grav cu trei victime pe drumul Botoșani - Târgu Frumos - Foto

Trei persoane au fost transportate la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier grav.

Evenimentul rutier s-a produs pe DN 28B Botoșani - Târgu-Frumos, în localitatea Cotnari, din judeţul Iaşi. Traficul rutier a fost îngreunat în zonă.

Accidentul a avut loc, joi dimineaţă, fiind implicat un autoturism în care se aflau trei persoane.

Potrivit ISU Iaşi, au rezultat două victime încarcerate, o a treia, de asemenea cu răni în urma accidentului, fiind ieşită din autoturism la sosirea echipajelor de salvare. Victimele au fost descarcerate, evaluate medical şi transportate la spital.



La fața locului au ajuns două autospeciale de intervenţie cu module de descarcerare și acordarea primului ajutor şi două echipaje de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iaşi două ambulanţe. Poliţiştii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.

Traficul pe DN 28B Târgu Frumos-Botoşani a fost îngreunat din această cauză, potrivit Centrului Infotrafic.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...