Impact violent între două mașini, șoferii și pasagerii au tras o spaimă teribilă! (Foto)

În cele două autoturisme implicate în accidentul rutier se aflau patru persoane. Niciuna dintre ele nu a acceptat să fie transportată la spital.

Un accident rutier a avut loc astăzi, pe DN 29, în apropierea localității Avrămeni. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. 

La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

La fața locului au fost evaluate patru persoane din cele două autoturisme, toate refuzând transportul la spital.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor autovehiculului.



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...