Gestul unui botoșănean a pus poliția pe urmele lui! (Foto)

Bărbatul a fost filmat, prin intermediul camerelor de supraveghere, în timp ce arunca la rampa de depozitare a deșeurilor două anvelope.

La rampa de depozitare a deșeurilor de pe strada Pacea, duminică dimineață, în jurul orei 8.45, un conducător auto a fost observat prin intermediul camerei de supraveghere instalată în zonă cum a abandonat direct din autoturism, pe jos, lângă containerul destinat deșeurilor din plastic, două anvelope.

Polițistul local din Dispecerat a transmis datele autoturismului polițiștilor locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, care au identificat conducătorul auto și l-au sancționat în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 130/2020, cu amendă în cuantum de 400 lei, deoarece abandonarea deșeurilor în alte locuri decât cele autorizate nu este permisă pe raza municipiului Botoșani.

 



Din cauza faptului că anvelopele se degradează greu, a volumului mare și riscurilor pentru mediu și sănătate, acestea sunt una dintre cele mai grave surse de deșeuri solide. Prima soluție dacă vreți să reciclați anvelope este să căutați la nivel local ce centre de reciclare a anvelopelor uzate există. Aceste anvelope vor fi apoi ambalate și trimise la fabricile de procesare, unde vor fi tăiate în bucăți mai mici cu tocătoare speciale. Acest procedeu are ca scop reducerea volumului anvelopei și crearea unui material care poate fi manevrat cu ușurință.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...