Femeie rănită după ce a lovit cu mașina un cap de pod

Femeie rănită după ce a lovit cu mașina un cap de pod

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod, pe raza localității Cristești, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, la fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului din Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj a Serviciului Județean de Ambulanță.

„Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și nu a necesitat transportul la spital. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei”, a precizat Lupu.

 

Spune-ne opinia ta