Femeie rămasă fără locuință în urma unui incendiu (fotogalerie)

O femeie de 71 de ani, din localitatea Poiana, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, anunță vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, alarma a fost dată chiar de proprietară. La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Punctului de Lucru din Flămânzi și Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

„Pompierii au constatat că ardeau, generalizat, casa, o magazie și un adăpost de animale. Intervenția a durat mai bine de două ore. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit”, precizează Lupu.

Reprezentanta IJSU atrage atenția că unul din patru incendii înregistrate, anul trecut, în județul Botoșani, au fost provocate de instalațiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate.

„Este vorba de 107 de astfel de evenimente, produse în locuințe sau gospodării. Izolația veche sau deteriorată, prizele, cablurile sau tablourile electrice uzate sunt cele mai frecvente defecțiuni a căror remediere amânată a dus la incendii cu pagube materiale însemnate”, semnalează Dorina Lupu.




 

 

Spune-ne opinia ta