Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) organizează, joi seară, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, în incinta SC Modern Calor SA, simulând intervenții specifice cutremurelor și exploziei, a transmis purtătorul de cuvânt al IJSU, Dorina Lupu.
„Conform scenariului, în urma a două cutremure de 7 și 6,8 pe scara Richter, în municipiu Botoșani s-au înregistrat pagube majore, iar în incinta furnizorului de agent termic, s-au produs mai multe situații de urgență, fiind și victime. Din cauza cutremurului, în zona sălii cazanelor și a motoarelor termice s-a produs o explozie, urmată de două incendii, iar mai mulți angajați au avut nevoie de ajutor medical”, a precizat Lupu.
Potrivit sursei citate, scenariul prevede că alte două persoane, care executau lucrări de mentenanță la nivelul turnului din interiorul obiectivului, la o înălțime de aproximativ 40 de metri, nu au mai putut să coboare deoarece scara de acces nu mai prezinta siguranță, iar pe timpul efectuării unor lucrări de excavație la conductele din apropierea bazinului de rezervă apă tehnologică, a fost descoperit un element de muniție neexplodată din timpul conflictului armat.
„Persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol”, a adăugat Lupu.