EXCLUSIV! Moartea cruntă a doi botoşăneni, în Venezuela: Drogurile le-au explodat în stomac!

 

Sfârşit cumplit pentru doi botoşăneni care au plătit cu propria viaţă după ce au ales să fie cărăuşi de droguri! 
Atraşi de mirajul banilor, aceştia au ales să plece în ţări în care o astfel de activitate a devenit o obişnuinţă şi au riscat totul, chiar dacă au fost conştienţi că, pe lângă pedepsele pe care le-ar putea primi dacă ar fi prinşi, în orice moment îşi pun viaţa în pericol.

Cei doi tineri din Botoşani, care veau varste de până în 30 de ani, au sfârşit, anul trecut, în Venezuela, după ce în urma unui transport de droguri, capsulele pe care le înghiţiseră au explodat în stomac, aceştia murind la scurt timp din cauza supradozei de drog.

Autorităţile din ţările unde cei doi botoşăneni au decedat au informat autorităţile din Botoşani, care mai apoi au anunţat familiile acestora.

"Trist este că sunt tineri care au intrat în fel de fel de combinaţii. Am avut pe Venezuela şi Brazilia transportatori de droguri. Ei mor din cauza faptului că înghit aceste droguri şi acest transport este cel mai periculos. La aceste transporturi este risc de 80% de deces", a declarat cms. şef Viorel Gaidur, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Botoşani.

Alţi botoşăneni se află în închisori din alte ţări, după ce au fost prinşi făcând trafic de droguri. Dacă nu mor în timpul transportului, unii riscă să moară după ce sunt prinşi, dat fiind că sunt state unde pentru astfel de fapte sunt pedepse cu moartea.

Ademeniţi de câştigurile mari care se pot obţine din "cărăuşie", aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare transport, traficanţii riscă totul, libertatea şi viaţa, pentru a trece peste forntiere, în special cocaina. 
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polonia – România 6-0! România lui Hagi suferă cea mai dură înfrângere din ultimii 59 de ani!

Friday, 2 October 2026

Etapa a treia din Nations League le-a adus față în față pe Polonia și România, două selecționate care dezamăgiseră în startul acestei ediții. "Tricolorii" au &ici...

Un elev din Botoșani va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan!

Friday, 2 October 2026

Gășpărel Marian Ștefan, elev al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială pe echipe, competiție care...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori. Luni, 5 octombrie, nu se fac ore în școli!

Friday, 2 October 2026

Luni, 5 octombrie, este Ziua Internațională a Educației și nu vor fi organizate cursuri în unitățile de învățământ din țară. Elevii și profesorii vor avea weekend prelung...