Dublă intervenție a pompierilor botoșăneni

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri din Botoșani au avut parte de o dublă intervenție, luni după-amiază.

În localitatea Tudora a avut loc un incendiu, în care o parte din acoperișul unei case s-a aprins de la coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au acționat rapid și au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locuință”, declară Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

În drum spre subunitate, echipajul de pompieri a intervenit la un alt eveniment.

Pe raza localității Orășeni Deal a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, soldat doar cu pagube materiale.

„Pompierii s-au asigurat că nu există riscul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a adăugat Dorina.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...