Două mașini s-au ciocnit într-o intersecție; o femeie a fost rănită

O femeie de 36 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs, vineri după-amiază, în intersecția dintre strada Uzinei și Calea Națională din municipiul Botoșani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, în eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și o ambulanță SAJ.

„Pompieri au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor”, a precizat Lupu.

 

Spune-ne opinia ta