În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0.30, o patrulă de poliţie care efectua monitorizare trafic la intersecţia DN 2H cu DJ 178C, pe raza comunei sucevene Gălăneşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Skoda Octavia, înmatriculat în Bulgaria.
Şoferul a demarat în trombă şi a gonit spre un drum comunal neclasificat, pe care a intrat. În zona unei clădiri dezafectate, cei trei tineri au coborât din maşină şi au fugit în direcţii diferite. Poliţiştii au plecat în urmărire pe jos, imobilizându-i pe doi dintre fugari. Este vorba de doi tineri din Dorohoi, despre care s-a stabilit ulterior că erau pasageri în maşină.
În urma căutărilor şi a extinderii acestora, în jurul orei 2.00 din noapte, pe un drum comunal a fost identificat un tânăr asupra căruia a fost găsită cheia maşinii. Elisei Scripcariuc, în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în municipiul Rădăuţi, este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor. Acesta nu deţine permis de conducere şi a fost judecat şi condamnat pentru implicarea în furturi şi tâlhării, împreună cu un grup mai numeros de tineri de etnie romă cunoscuţi ca foarte periculoşi. Acesta avea 15-16 ani la data comiterii faptelor şi a scăpat cu o pedeapsă relativ uşoară, de internare într-un centru educativ.
Tânărul în vârstă de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis. Conform poliţiei, el a recunoscut faptul că el a condus autoturismul şi nu a oprit la semnalul poliţiei, deoarece nu posedă permis de conducere.