Călătoria cu microbuzul a devenit pentru unii dintre botoșăneni, mulți dintre ei copii, o luptă pentru supraviețuire! Abia respirând, lipiți strâns unii de alții, călătorii au devenit o marfă ca oricare alta, singurul interes al șoferului fiind acela de a încasa cât mai mulți bani, cu costuri minime din partea lui!
La fel s-a întâmplat miercuri seară, pe ruta Botoșani-Roma. Într-un microbuz de 16 locuri, care efectuează regulat curse pe acest traseu, nu au intrat 20, nici 30, ci peste 40 de persoane.
Cei care nu au mai prins locuri pe scaune s-au sprijinit de bordul mașinii sau chiar de parbriz pentru a nu-și pierde echilibrul, oamenii abia respirând în microbuzul ticsit.
Un participant la trafic care a văzut mașina supraaglomerată a sunat la 112, un echipaj format din polițist și jandarm pornind pe urmele microbuzului.
În prima stație, la intrarea în comuna Roma, au coborât cinci persoane, iar în a doua stație 8 persoane. Când a fost oprit de poliție, oamenii legii au numărat în microbuz 28 de călători, majoritatea elevi care învață în municipiul Botoșani și care fac naveta.
Șoferul s-a ales cu o amendă de 450 de lei, dar probabil că nu îl va speria prea tare. Oamenii din Roma spun că microbuzul este mereu plin cu călători, cel mai rău fiind vinerea, când mulți se întorc acasă în weekend.
.jpg)
Cursă incredibilă cu microbuzul, la Botoșani: 40 de oameni, pe 16 locuri! FOTO
Stiri Botosani Thursday, 9 May 2013 EvenimentSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”
O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...
Botoșănean reţinut după ce a vândut o maşină care nu era a lui!
Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase. Bărbatul de 42 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, est...
„Reziliența începe acasă” - ISU Botoșani, alături de comunitate de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și Ziua Informării Preventive!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al Județului Botoșani marchează, în data de 13 octombrie a.c., Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională p...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.80 secunde