Clipe de coșmar într-o școală botoșăneană după ce un incediu a izbucnit în baia unității de învățământ!

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de Poliție.

Un incendiu s-a produs, astăzi, în baia Școlii Gimnaziale nr.1 Lunca. Peste 70 de elevi, cadrele didactice și personal auxiliar s-au evacuat, în siguranță.

La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca, care a fost alertat de conducerea unității de învățământ. Pompierii voluntari au constatat faptul că ardea un panou din pvc despărțitor dintre cabine și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. 

După finalizarea intervenției, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca a solicitat sprijinul pompierilor militari, la 112, pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu. La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, dar și specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de Poliție.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...