Clădire cuprinsă de flăcări într-o localitate din județ

O clădire a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă, 28 decembrie a.c., în localitatea Hudești, din județul Botoșani. Incendiul a fost unul violent, acoperișul fiind parțial distrus.

Pentru lichidarea flăcărilor, au fost direcționate la fața locului, în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 15:00, trei autospeciale cu apă și spumă, cu echipaje de pompieri ai Detașamentului din Dorohoi și din Darabani.

La sosirea forțelor de intervenție, acoperișul ardea pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați, existând riscul extinderii incendiului spre anexele din imediata apropiere a clădirii, unde a funcționat fosta poștă a localității.

Incendiul a fost stins la aproximativ o oră de la sesizarea autorităților.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...