Autoturism proiectat într-un podeț, din cauza vitezei. O tânără din Dorohoi a ajuns la spital

Doi tineri din județul Botoșani au ajuns cu mașina într-un podeț din cauza vitezei cu care șoferul circula. Accidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie a.c., în localitatea Soloneţu Nou, din comuna Cacica, județul Suceva.

Potrivit anchetatorilor, tânărul 20 ani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum și într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând cu autoturismul într-un podeţ din partea dreaptă a părţii carosabile. Șoferul a cerut ajutor prin 112, la ora 16:26.

 

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 15 ani din Dorohoi, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, care a fost transportată, cu ambulanţa, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...