Cisternă fără acte scoasă de pe un drum public de către polițiștii de frontieră! (Foto)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut au depistat în trafic un tânăr care conducea un ansamblu agricol, cisterna nefiind înmatriculată sau înregistrată.

În data de 21 august, în jurul orei 18.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut - ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Mitoc, un ansamblu agricol, format dintr-un tractor și o cisternă, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani.

Cu ocazia prezentării documentelor pentru control, polițiștii de frontieră au constatat faptul că remorca nu are număr de înmatriculare sau înregistrare.

”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat comisar-șef de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...

Partenerul Loredanei, acuzat de omor în Dublin, în arest preventiv!

astăzi, 14:20

Un bărbat de 47 de ani a fost pus sub acuzare pentru uciderea Loredanei Morosanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, găsită moartă luni dimineață în locuința sa din Finglas, Dublin. D...

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...