Casă incendiată în miez de noapte. Poliția a demarat o anchetă (video)

Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse de un incendiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani. Cazul este investigat de Poliție, pompierii stabilind cauza incidentului drept o acțiune intenționată.

Conform sursei citate, evenimentul a fost raportat de către vecini, în jurul orei 4:00. Familia nu era acasă în momentul izbucnirii flăcărilor. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție din Săveni și al Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

„Aceștia au constatat faptul că atât casa, cât și anexa, erau cuprinse în totalitate de flăcări și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă și un grajd de animale din aceeași gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de cinci ore. Din cauza căldurii degajate, s-au deteriorat o parte din geamurile și ușile celeilalte locuințe din curte. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a intrat în atenția polițiștilor”, a explicat ofițerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Organele de cercetare penală au demarat o anchetă in rem. „Efectuăm verificări, pe faptă, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

Spune-ne opinia ta