Casă distrusă de flăcări în miez de noapte, din cauza sobei încinse

O casă din comuna BăluÈ™eni a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii acÈ›ionând vreme de două ore pentru stingerea incendiului, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului JudeÈ›ean pentru SituaÈ›ii de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, alarma s-a dat puÈ›in înainte de miezul nopÈ›ii. Au intervenit pompierii din cadrul DetaÈ™amentului din BotoÈ™ani cu două autospeciale de stingere È™i o ambulanță SMURD.

„AceÈ™tia au constatat că ardeau bunurile din două camere È™i acoperiÈ™ul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte două încăperi, dar È™i la anexe. Pentru stingerea incendiului È™i înlăturarea efectelor au intervenit, în total, nouă pompierii militari, mai bine de două ore. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile aÈ™ezate lângă soba încinsă s-au aprins”, a precizat Lupu.

 

 

Spune-ne opinia ta