Botoșani: Și-a salvat fiica în ultima clipă!

A găsit o folie de pastile goală și temerile s-au adeverit atunci când a văzut în ce stare se află fiica ei, în vârstă de 40 de ani. A sunat imediat la 112 și un echipaj de la Ambulanță a acordat primul ajutor, apoi a transportat pacienta la Urgențe.

Norocul femeii de 40 de ani a fost acela de a fi fost găsită la timp de mama ei. Pacienta a fost mai întâi stabilizată de echipajul medical de la Serviciul Județean de Ambulanță, apoi a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Botoșani.

Femeia, care a fost găsită într-o stare de somnolență, le-ar fi spus medicilor că a înghițit 20 de pastile. Ea a fost supusă unei serii de investigații, pentru a beneficia de tratament de specialitate. De asemenea, i s-au făcut spălături gastrice specifice în astfel de situații, pentru a se elimina medicamentele din orgasnim. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...