Botoșani: O tânără de 20 de ani a născut în Ambulanță!

Tânăra mamă se află la a doua naștere și a venit cu mașina personală în întâmpinarea Ambulanței.

În data de 31 ianuarie, echipajul de ambulanță tip B Dorohoi a intervenit prompt în cazul unei gravide, în vârstă de 20 de ani, aflată la a doua naștere, pe raza localității Pomârla.

Pacienta s-a prezentat la întâmpinarea ambulanței cu autoturismul personal.

Ajunsă în travaliu avansat, nașterea s-a produs pe ambulanță, în condiții de siguranță, datorită intervenției rapide, coordonării și profesionalismului echipajului. Nou-născutul a avut stare generală bună, cu scor Apgar 9 la 1 minut și 10 la 5 minute.

„Felicitări echipajului B Dorohoi, format din asistent Șchiopu și ambulanțier Amateesei, pentru implicare, calm și devotament, demonstrând încă o dată importanța serviciilor medicale de urgență în comunitate”, au transmis colegii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Wednesday, 14 October 2026

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

Wednesday, 14 October 2026

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

Wednesday, 14 October 2026

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...