Botoșani: Incendiu izbucnit într-o locuință. Două persoane,mamă și fiu, au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)

La incendiu au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ.

O casă de pe strada Armeană din municipiul Botoșani a fost în pericol, în această dimineață,  în urma unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire fumul au fost observat la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința. Proprietara, în vârstă de 75 de ani, dar și fiul ei, de 49 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului deoarece au suferit atacuri de panică.  Aceștia au refuzat transportul la spital.

 

La incendiu au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ.

Cauza probabilă este scurtcircuit.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

 -Verificați periodic instalațiile electrice astfel încât să puteți înlătura defecțiunile;
 -Nu folosiți instalaţii electrice cu improvizații;

-La suplimentarea receptoarelor, asigurați-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

-Verificați și cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
-Nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...