Botoșăneancă moartă într-un cumplit accident în județul Suceava! (foto)

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe raza comunei Poiana Stampei, din județul Suceava.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din Suceava, un autoturism a părăsit partea carosabilă, iar în urma evenimentului au fost rănite trei persoane din interior: un bărbat de 67 de ani și două femei, de 66, respectiv 88 de ani.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Punctele de Lucru Poiana Stampei şi Crucea, dar şi un echipaj cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În sprijin, a fost solicitată şi o ambulanţă SMURD de la ISU Bistriţa-Năsăud.

 

Echipajul SMURD sosit în sprijin a acordat primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 34 de ani, care a suferit un atac de panică. Acesta provenea dintr-un alt autoturism, care însoţea maşina implicată în accidentul rutier. După ce a fost stabilizat, bărbatul a refuzat transportul la spital.

Femeia de 88 de ani a decedat, duminică, la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotestul, rezultatul fiind negativ.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...