Beat și fără permis, s-a răsturnat cu mașina. Alături de el se aflau și frații mai mici!

Grav accident rutier petrecut, duminică la amiază, pe raza comunei Cristești! Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a urcat la volan, deși nu deține permis de conducere. 

Ca și cum asta nu era de ajuns, tânărul a băut bine, apoi și-a luat în mașină și trei frați mai mici, de 8 și, respectiv, 6 ani. Din cauza vitezei pe un drum acoperit cu piatră, precum și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, tânărul a scăpat controlul asupra volanului, astfel că mașina s-a dat peste cap pe drumul care face legătura între Shit Orășeni și Criștești, oprindu-se pe câmp. 

 

La fața locului au ajuns echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță și de la Poliție. Din fericire, cei doi copii sunt teferi, însă fratele lor a fost preluat de cadrele medicale și transportat la spital în stare gravă. 

"În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Din cauza rănilor suferite acesta nu a putut fi testat alcoolscopic. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a precizat inspector de poliție Maria Capr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident mortal pe E85, în afara Adjudului. Un șofer din Bacău a murit, după impactul cu o autocisternă condusă de un botoșănean!

astăzi, 18:49

Un grav accident rutier s-a produs joi, 24 septembrie 2026, pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, județul Vrancea. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bacă...

Protest anunțat în școli față de uniformele școlare, CNE îi îndeamnă pe elevi să meargă îmbrăcați în negru pe 28 septembrie!

astăzi, 18:35

Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, &ici...

Un septuagenar care și-a lovit vecinul cu toporișca în cap, trimis în judecată pentru tentativă de omor!

astăzi, 18:06

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.M., în vârstă de 71 de ani, din comuna Vorona, județ...