Bătrân transportat la spital, după ce s-a răsturnat cu bicicleta condusă de un tânăr mort de beat

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DC 78, în comuna Hilișeu-Horia, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitatea Hilișeu-Horia, și transporta pe ghidonul acesteia un alt bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, pe un sector de drum în pantă, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

În urma evenimentului, bărbatul, de 63 de ani, a suferit leziuni fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Tânărul de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...