Bărbatul în vârstă de 86 de ani, din comuna Broscăuți, dat în urmărire în urmă cu o săptămână, a fost găsit înecat, joi dimineață, în apele unui râu de pe raza localității de domiciliu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.
Potrivit sursei citate, corpul neînsuflețit a fost preluat de către specialiștii Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat Nenișcu.
Familia a declarat dispariția bătrânului pe 29 iulie a.c., la o zi după ce acesta a părăsit domiciliul.