Bărbat român "pescuit" mort dintr-un râu din Italia. S-a apropiat prea tare de mal, cu intenția de a urina

Bărbat român "pescuit" mort dintr-un râu din Italia. S-a apropiat prea tare de mal, cu intenția de a urina

   Foto: Reporter Montesacro

Cadravrul unui tânăr bărbat român a fost descoperit ieri, 26 aprilie, în apele râului Aniene, afluent al râului Tibru care traversează Roma, capitala Italiei. Alarma a fost dată de un trecător care a observat prezența în apele tulburi a unui corp uman, informează Roma Today.

Bărbatul român cu inițialele S.O., în vârstă de 22 de ani, era dat dispărut de câteva zile iar după o primă reconstituire făcută de anchetatori pare că acesta s-a apropiat prea tare de marginea malului cu intenția de a urina, s-a dezechilibrat și a alunecat, căzând în apă și înecându-se, arata Rotalianul.ro. Victima locuia în barăcile care s-au construit de-a lungul râului.

Corpul a fost găsit ieri în jurul orei 11:00 în zona Ponte delle Valli. Trecătorul care a văzut trupul neînsuflețit a anunțat imediat carabinierii. Tânărul înecat avea pantalonii lăsați în jos, ceea ce se potrivește cu ipoteza pe care au enunțat-o autoritățile într-un prim moment. Într-un buzunar au fost găsite documentele care au permis poliției să îl identifice.

Investigațiile continuă pentru stabilirea dinamicii accidentului care a dus la moartea tânărului de origine română.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI