Bărbat mort într-un incendiu care i-a făcut casa scrum

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Santa Mare, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința, joi după-amiază, informează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Cu câteva ore înainte de a observa că locuința este cuprinsă de flăcări, vecinii l-au văzut în curte, aprinzând mai multe resturi vegetale de lângă clădire. Lăsat nesupravegheat, focul s-a extins la casă.

 

„Chemați în ajutor, pompierii militari de la Gărzile de Intervenție Ștefănești și Trușești, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului. Aceștia au constatat că întreaga locuință era cuprinsă de flăcări, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa vecinilor. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au început și căutarea proprietarului despre care nu se știa dacă era sau nu în interior, în momentul izbucnirii incendiului”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul IJSU.  

Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, într-una dintre camere. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care erau depozitate în interiorul casei.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...