Un accident rutier a avut loc, duminică seară, în apropierea localității Ripiceni. Un tânăr de 25 de ani a fost rănit, după ce s-a răsturnat cu mașina, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISJU).
Potrivit surselor citate, la fața locului a fost direcționat un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit, cu o autospecială de stingere.
„Pompierii militari ajunși la locul evenimentului au găsit autoturismul în afara părții carosabile. Au scos bornele bateriei pentru prevenirea unui incendiu si au asigurat celelalte măsuri specifice unor astfel de intervenții. Victima a fost preluată de o ambulanță. Pentru ca starea acesteia s-a agravat, a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD”, precizează reprezentanții IJSU Botoșani.
Cercetările sunt continuate de polițiști, care au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.