Autovehicule cu roțile blocate, proprietarii amendați, ce au constatat polițiștii! (Foto)

 Acțiunile vor continua în următoarele zile, până la intrarea în legalitate.

În cursul nopții de ,duminică spre luni, 27-28 octombrie2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, au acționat conform planului de acțiune, în vederea depistării, sancționării şi descurajării conducătorilor auto, care parchează pe timpul nopții mijloacele de transport marfă și bunuri, dar și cele de transport persoane, în alte locuri decât cele special amenajate.

Acțiunea s-a finalizat cu blocarea unui număr de 15 autovehicule în următoarele zone:

 

-Piața Centrală a municipiului Botoșani, Str. Ion Pillat, Str. Armeană, Str. Vârnav, Str. Prieteniei, Str. Vânătorilor.

Polițiștii atrag atenția șoferilor care conduc acest tip de autovehicule și care săvârșesc contravenția, că sunt pasibili să plătească o amendă cuprinsă între 100 lei – 600 lei, pe lângă taxa de deblocare roată (măsură tehnico – administrativă), care este în cuantum de 120 lei.

 Acțiunile vor continua în următoarele zile, până la intrarea în legalitate.


 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...