Aproape în comă alcoolică, un șofer a intrat cu mașina într-un parapet

Un bărbat din municipiul Botoșani a fost victima unui accident rutier provocat chiar de către el. Aflat la volan în stare avansată de ebrietate, a pierdut cotrolul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un parapet.

Accidentul a fost anunțat prin apel 112 și a avut loc pe raza localității Orășeni Vale. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 52 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 208 C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un parapet de protecție aflat pe sensul opus de mers. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

„Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

(foto: generic)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...