Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineață, în fața Școlii Gimnaziale „Elena Rareș” din municipiul Botoșani. Două mașini au fost avariate, cauza fiind o neacordare de prioritate.
Conform echipajului de poliție direcționat la fața locului, un șofer care se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, nu a acordat prioritate un autoturism care circula dinspre strada Grivița înspre bariera Sulița, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, nicio persoană nu a suferit leziuni, însă ambele mașini au fost serios avariate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Șoferii au soluționat pe cale amiabilă incidentul, însă traficul a fost perturbat câteva zeci de minute.
(foto: grupul de Facebook Radar Botoșani)