Accident pe Calea Națională: Două persoane rănite și trei mașini avariate din cauza unui șofer beat

Două persoane au fost transportate la spital, șoferul vinovat de producerea accidentului fiind cercetat penal.

În cursul zilei de marți, 25 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.

În urma deplasării la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 53 de ani, din comuna Nicșeni, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit într-un autovehicul care se deplasa, pe aceeași direcție de mers, în fața sa, ulterior, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism.

În urma impactului au rezultat două victime care au fost transportate la o unitate spitalicească.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată în cazul bărbatului de 53 de ani fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...