Două autoturisme au fost avariate și o persoană a fost rănită, luni seară, în jurul orei 18:20, în intersecția dintre strada Petru Rareș și strada Pușkin, în apropiere de Școala Nr. 1 „Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani.
Potrivit martorilor oculari, un conducător auto aflat la volanul unui Volskwagen se deplasa dinspre Tulbureni, însă nu a respectat indicatorul „Stop” și a intrat în coliziune cu un Mercedes, condus regulamentar. În urma impactului, mașina șoferului vinovat a fost grav avariată, bara fiind proiectată la câțiva metri de autoturism.
Totodată, o femeie, aflată în autoturismul Golf, a suferit multiple contuzii. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță a fost direcționat la fața locului, fiind solicitat și un echipaj de poliție.
Revenim cu detalii.
Update:
Polițiștii au testat alcoolscopic cei doi conducători auto, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Pe numele bărbatului aflat la volanul autoturismului Golf s-a întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă.