Accident grav în Hudum, soldat cu două victime

Un accident rutier grav s-a produs în cursul dimineții de vineri, 13 septembrie a.c., pe DN29, în localitatea Hudum.

Un bărbat în vârstă de 72 de ani conducea pe sensul de mers dinspre Suceava spre Botoșani. La un moment dat, din direcția opusă, un autoturism executa un viraj spre stânga, condus de către un botoșănean de 42 ani, care nu i-a acordat prioritate bătrânului. Prin urmare, coliziunea dintre cele două vehicule a fost inevitabilă.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat testări cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în cazurile ambilor șoferi.

Accidentul s-a soldat cu două victime: conducătorul de 72 de ani și însoțitorul său, care au fost transportați la spital cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

În urma impactului, a rezultat inclusiv avarierea seriosă a celor două autoturisme.

(foto: social media)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox 1 noiembrie - Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia

astăzi, 08:00

Aceşti Sfinţi Cosma şi Damian pe care Biserica noastră îi cinsteşte astăzi erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Tre...

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...