Accident de circulație spectaculos produs joi, în jurul orei 20:00, pe strada Ștefan cel Mare din Dorohoi, în apropierea Bisericii "Sf. Nicolae".
Din primele cercetări se pare că Eugen B., în vârstă de 49 ani, din Dorohoi, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, se deplasa dinspre oraș către ieșirea spre localitatea Broscăuți. Imediat după Biserica „Sf. Nicolae”, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat, a rupt un stâlp, o conductă de gaz, gardul unei case și s-a oprit în peretele acesteia.
La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de pompieri, unul de poliție locală, o ambulanță, două echipaje DelGaz Grid și două de poliție care au asigurat zona și au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,2 mg/l alcool pur în aerul expirat.