Accident cu trei mașini în zona industrială

Un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc în cursul zilei de miercuri, în zona Industrială, din municipiul Botoșani.

Un șofer, în vârstă de 46 de ani, din Botoșani, care se îndrepta spre Cămătărești Deal, a observat în ultima clipă un pieton, pe care a încercat să îl evite.

Autoturismul condus de șoferul de 46 de ani a intrat în scuar și apoi a lovit două autovehicule, care circulau din sens opus, în mod regulamentar.

„Conducătorului auto, care a provocat evenimentul rutier, i s-a reținut permisul de conducere și a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 870 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...