Accident cu scandal în municipiul Botoșani! Un șofer beat a lovit o mașină și a fugit!

Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, care circula duminică seara pe o stradă din municipiul Botoșani, a făcut scandal după ce a lovit o altă mașină, la scurt timp făcându-se nevăzut. A fost însă găsit imediat de polițiști.

Un tânăr în vârstă de 30 de ani se deplasa la volanul unui VW Passat, cu numere de Bulgaria, pe strada Vârnav. În apropiere de Școala nr. 7 acesta a intrat într-un alt autoturism în care se afla o familie. Șoferul de pe VW a început să facă scandal, după care s-a urcat la volan și a intrat pe o străduță din apropiere, pe "Interzis".

Celălalt șofer a sunat la 112, în scurt timp la fața locului ajungând mai multe echipaje de poliție. Tânărul care a plecat de la locul accidentului a fost identificat în apropiere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Din fericire, în urma impactului dintre cele două mașini nu au fost victime.

Șoferul aflat sub influența băuturilor alcoolice le-a spus polițiștilor că celălalt autoturism ar fi ieșit cu spatele de pe o străduță laterală, în timp ce conducătorul auto de pe cealaltă mașină a spus că el se afla în fața VW-ului când a fost lovit violent.

Tânărul de 30 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...