Accident cu fugă. Un tânăr aproape în comă alcoolică și fără permis a lovit un pieton

Un accident rutier a avut loc, duminică, pe strada Gheorghe Guja din orașul Flămânzi. Un bărbat a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto, aflându-se în profundă stare de ebrietate și neavând permis, a părăsit locul faptei.

Potrivit polițiștilor, victima, din județul Iași, se deplasa pe marginea părții carosabile, când un tânăr de 29 de ani, din localitate, l-a lovit cu mașina. El a părăsit apoi locul accidentului.

„Ulterior, tânărul de 29 de ani a fost depistat de polițiști în apropierea locului faptei, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.

 

Spune-ne opinia ta