Accident cu 5 victime pe Drumul European, martorii vorbesc de viteză, claxoane și flashuri și o întoarcere în mijlocul drumului

Au fost implicate două mașini, iar în urma impactului 5 persoane au necesitat ajutor medical.

Accidentul de circulație a avut loc luni, pe raza localității Podu Iloaiei, pe Drumul European 583.

Potrivit polițiștilor, o persoană era inconștientă, una era încarcerată, iar alte trei au ieșit singure din mașini.

Patru dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, în timp ce una a fost transportată la Spitalul de Copii. Este vorba despre un minor de 16 ani, pasager din fața dreaptă a mașinii lovite, care purta centura de siguranță. Acesta a fost diagnosticat la fața locului cu un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, o contuzie toraco-abdominală și o contuzie la nivelul genunchiului. El a fost preluat stabil hemodinamic și respirator.

 

Șoferii prinși în coada care s-a format susțineau că accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei și a faptului că unul dintre șoferi ar fi încercat o întoarcere neregulamentară.

„Da’ cine s-a grăbit tare-tare și a făcut depășire după depășire, cu flashuri și claxoane? Ia uite ce departe am ajuns cu toții… acum stăm să-și strângă el «graba» din drum”, este unul dintre comentarii, potrivit Ziarul de Iași.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după Botoșani - Sepsi 5-0: ”E bătaie de joc”

Saturday, 5 September 2026

Sebastian Mailat (minutele 9 - penalty - și 10), Andrei Dumiter (minutul 24), Zoran Mitrov (minutul 36) și Jovan Markovic (minutul 77 - penalty) au adus victoria moldovenilor. În plus, Dumiter...

De ziua lui, Casian a fost în ”misiune” alături de polițiști! - FOTO

Saturday, 5 September 2026

Pentru Casian, sărbătoritul de astăzi, întâlnirea cu polițiștii a însemnat mai mult decât o simplă surpriză de ziua lui. La doar 3 ani, a avut ocazie de a se apropia, pe...

Noul număr al revistei de cultură ”Hyperion”. Gellu Dorian: ”Parazitismul literar”

Saturday, 5 September 2026

Ediția de toamnă a Revistei de cultură ”Hyperion” – numărul 7-8-9 din 2026 (387-388-389) vine în fața cititorului cu formatul obișnuit și cu varii materiale semnate de a...