Un bărbat a intrat cu mașina în interiorul Unității de Primiri Urgențe (UPU) Craiova, oprindu-se în zona Triajului. El le-a spus polițiștilor că ar fi încurcat pedalele. Oamenii legii au stabilit că bărbatul era băut.
Polițiștii doljeni au stabilit că șoferul care a intrat cu mașina în UPU era băut, chiar dacă el susține că ar fi încurcat pedalele.
"Conducătorul auto avea o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Susține că ar fi încurcat pedalele. Polițiștii fac cercetări sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”, a transmis Poliția Dolj, potrivit Mediafax.
Nu este exclus nici ca bărbatul să își fi premeditat fapta, deoarece, anterior incidentului, el fusese la UPU împreună cu iubita sa și fiul acesteia și s-ar fi enervat pentru că au așteptat prea mult până să fie văzuți de medic, susțin surse medicale.
Bărbatul a fost internat în urma accidentului, fiind rănit. Urmează, de asemenea, să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Incidentul a avut loc sâmbătă seara.