79 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 21 – 24 ianuarie, pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Aceștia au acționat pentru stingerea a două incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 55 de persoane care aveau probleme medicale și pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma producerii unui accident rutier.

La aceste evenimente se adaugă opt misiuni de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” din Botoșani, opt misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina și cinci alte intervenții (transport persoane supraponderale, asigurare măsuri PSI la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD sau pe timpul unor manifestări cu public numeros, degajare tencuială).

 

Pe 21 ianuarie, pompierii au intervenit la un incendiu, produs în balconul unui apartament de pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, unde s-a aprins o hotă. La eveniment au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani.

Pe 24 ianuarie, la Oneaga, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări de la un coș de fum neprotejat față de materialele combustibile din construcția acoperișului. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești au intervenit, mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

De asemenea, salvatorii botoșăneni au intervenit și la un accident rutier, care s-a produs duminică dimineață, pe drumul dintre Cămătărești Deal și Cucorăni, fiind implicat un singur autoturism.

Pompierii din Detașamentului Botoșani au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. 

„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...