Zi liberă pentru elevi și profesori, săptămâna viitoare

Nici n-a început bine anul școlar 2023-2024 și reprezentanții ministerului de Educație au anunțat primele zile libere pe care le vor avea elevii în acest an.

Așadar, în a doua lună de toamnă, mai precis pe 5 octombrie, de Ziua Educației școlarii au liber. Ceva mai mult noroc au elevii din București care vor primi în luna octombrie două zile libere, pe 5 respectiv 27 octombrie.

5 octombrie, Ziua Internațională a Educației

Pe 5 octombrie, atât cadrele didactice, cât și elevii vor primi o zi liberă. În fiecare an, pe data respectivă, se sărbătorește Ziua Internațională a Educației, instituită oficial de UNESCO în 1994. În acest an, ziua educației pică într-o joi, prin urmare în săptămâna 2-8 octombrie profesorii și elevii deopotrivă vor merge la școală doar patru zile, potrivit evz.ro.

 

Zile libere în 2023

În acest an școlar, cadrele didactice și elevii vor primi mai multe zile libere care, spre fericirea școlarilor, pică în cursul săptămânii. Potrivit prevederilor stipulate în Codul Muncii au fost declarate zile libere în 2023:

5 octombrie 2023: joi - Ziua Educației;

30 noiembrie 2023: joi - Sfântul Andrei;

1 decembrie 2023: vineri - Ziua Marii Uniri;

25 decembrie 2023: luni Prima zi de Crăciun (vacanța de iarnă);

26 decembrie 2023: marți - A doua zi de Crăciun (vacanța de iarnă);

1 ianuarie 2024: Anul Nou (în 2024 pică luni – vacanța de iarnă);

2 ianuarie 2024: Anul Nou (a doua zi de Anul Nou 2024 pică marți – vacanța de iarnă);

6 Ianuarie 2024: Boboteaza, sâmbătă.

7 Ianuarie 2024: Sfântul Ioan Botezătorul, duminică;

24 ianuarie 2024: Ziua Unirii Principatelor Române (ziua Unirii Principatelor Române 2024 sau Mica Unire, marți);

1 mai 2024: Ziua Muncii, miercuri (vacanța de primăvară);

5 mai 2024: Paștele ortodox, duminică (vacanța de primăvară);

6 mai 2024: A doua zi de Paște, luni (vacanța de primăvară);

5 iunie 2024: miercuri – Ziua Națională a învățătorului, potrivit ministerului Educației.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...