Universitari din toate colțurile lumii vorbesc despre tehnologie și conștiință la doar 30 de minute de Botoșani

Două zile de conferințe internaționale de anvergură dedicate provocărilor culturale ale progresului tehnologic și relației dintre mintea umană și inteligența artificială se desfășoară în această perioadă la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.  

Toate cadrele didactice din învățământul preuniversitar sunt invitate să participe la evenimentele  programate pentru intervalul 17-19 octombrie și dedicate provocărilor culturale ale progresului tehnologic și relației dintre mintea umană și inteligența artificială.  Tematica va fi susținută de cercetători recunoscuți pe plan național și internațional ce au confirmat participarea la cele două evenimente. Conferințele ”PHEADE Cultural Challenges of Technology” și ”EPHES 2019 | Artificial Intelligence and Mind” sunt organizate de Centrul de cercetări C-EPHES și Școala Doctorală de Științe SocioUmane și a Centrului de Etică Aplicată, au caracter interdisciplinar, iar organizatorii nu percep taxe de participare.

 

Conferințele vor prilejui întâlnirea cercetătorilor interesați de provocările culturale ale tehnologiei sau/și de problema raporturilor dintre inteligența artificială și minte, cu cercetători recunoscuți la nivel internațional, din țară și străinătate.

Printre invitații din străinătate care vor ține prelegeri la aceste conferințe se află și Prof. Selmer Bringsjord - Rensellaer Polytechnic Institute (Statele Unite ale Americii),  Prof. Stefan Lorenz - John Calbot University in Rome (Germania & Italia), Prof. Lorenzo Magnani - Universita di Pavia (Italia) , Prof. Carlos Eduardo Montano - UACJ - Ciudad Juarez (Mexic), Prof. Peter Boltuc - University of Illinois in Spriengfield (SUA & Polonia), Prof. Colin Schmidt - LeMans University in Laval - (Franța), Prof. Diab Al-Badayneh - Police Academy in Doha (Qatar & Iordania),Prof. Marcin Schroeder - Tohoku University in Sendai (Japonia), sau Prof. Kuruvilla Pandikattu - JNANAM VYDYA in Pune (India).

Lista personalităților de renume din țara noastră îi include pe Academicianul Alexandru Boboc, Prof. univ. dr. mc. Mircea Dumitru - rectorul Universității București, Președintele Institutului Internaţional de Filozofie, Prof. univ. dr. Carmen Cozma (Universitatea Al.I.Cuza Iași), precum și pe Prof. univ. Laurențiu Staicu (Universitatea București).  

Detalii despre programul conferințelor, locațiile prezentărilor, event-urile sociale pot fi găsite la adresele web ale conferințelor PHEADE Cultural Challenges of Technology:  http://www.pheade.ro/2019/  și  EPHES 2019 | Artificial Intelligence and Mind  http://www.pheade.ro/ephes2019/.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fiica unui cunoscut scriitor botoșănean a realizat gecile purtate de sportivi la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă!

Saturday, 7 February 2026

Ilinca este fiica foarte cunoscutului scriitor botoșănean Dan Lungu. De altfel, Dan Lungu a fost și cel care a dezvăluit întâi această contribuție a fiicei sale: „Pentru min...

Acad. Leon Dănăilă a primit cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română!

Saturday, 7 February 2026

Reputatul neurochirurg născut la Darabani a primit, joi seara, mai multe ordine și distincții, printre care și Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Rom&aci...

Patriarhul Teoctist, pomenit în localitatea natală, la 111 ani de la naștere! - FOTO

Saturday, 7 February 2026

La împlinirea a 111 ani de la nașterea celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, întreaga comunitate din localitatea natală, împreună cu un sobor de preoț...