Tristețe la Liceul Pedagogic din Botoșani, la plecarea fostului elev devenit profesor: ”Era extrem de mândru de fratele său!”

A fost un elev strălucit, olimpic la istorie și religie. Un om vesel, un elev foarte inteligent, apoi un profesor dedicat meseriei. Din păcate, destinul s-a frânt brusc la doar 31 de ani.

Profesorii Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, acolo unde Ștefan Brehuescu a fost elev, au transmis un mesaj emoționant la moartea profesorului de 31 de ani.

”Ne va fi mereu dor de domnul profesor de istorie Ștefan Brehuescu.

Fost elev al Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, olimpic la istorie și religie, un tânăr cu dragoste pentru învățătură, extrem de inteligent și de disciplinat, Ștefan Brehuescu avea un simț al umorului bine țintit, fără asperități și fără vulgarități.

 

În anii de școală, cei mai buni prieteni i-au fost doamna dirigintă Jeni Boicu, colegul de bancă Nicu Crăciunescu, cărțile de istorie, conversațiile pe teme spirituale, și, last but not least, toți profesorii de la clasă, care se așteptau ca într-o bună zi să-l întâlnească în cancelarie.

După absolvirea liceului, a urmat facultatea de istorie și un masterat în „Instituţii şi ideologii ale puterii în Europa”. A devenit un profesor devotat, priceput și iubit de elevi, așa cum și-a dorit să fie încă din adolescență.

În ultimii ani, organiza la școala gimnazială din Călărași, Botoșani, „concursul interdisciplinar Gheorghi Radeș, axat pe explorarea aspectelor sociale, religioase și culturale ale României în secolul al XX-lea”. Și era extrem de mândru de fratele său, tânărul matematician Gabriel Brehuescu.

Dumnezeu să-l odihnească în veșnica-I lumină!”, este mesajul cadrelor didactice.

Citește și Doliu în educația botoșăneană, un profesor s-a stins la doar 31 de ani. ”Un model de sacrificiu pe altarul profesiei” 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferii pot fi opriți în trafic și întrebați unde merg, de ce călătoresc și cât câștigă

astăzi, 12:33

Șoferii pot fi trași pe dreapta în aceste zile și rugați să răspundă benevol unor întrebări destul de personale. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere deru...

”Părintele Efrem” și enoriașii de TikTok: De ce creștinii care și-au botezat copiii ori s-au cununat la Fundu Herții trebuie să caute urgent un preot!

astăzi, 11:19

Cazul de la Fundu Herții, Cristinești, era unul cunoscut în întreaga țară, Emilian Căruntu (care se autointitulează pe TikTok drept ”Părintele Efrem”) fiind în fap...

”Fjord”, proiecție UNICĂ la Cinema Unirea Botoșani!

astăzi, 10:23

Pelicula ”Fjord”, regizată de Cristian Mungiu și premiată cu prestigiosul Palme D’Or la Cannes 2026 și propunerea României pentru Oscar, va rula în avanpremieră naț...