Începând de luni, 10 mai 2021, toți elevii din municipiul Botoșani se întorc fizic la școală, după 7 luni în care au fost nevoiți să studieze online, cu precădere cei din clasele V-VII și IX-XI.
Scenariile după care vor funcționa unitățile de învățământ din județ în perioada 10 mai - 14 mai 2021 au fost stabilite în ședința CJSU din această după amiază.
Acestea se vor actualiza săptămânal , cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de evoluția epidemiologică, cu excepția situației în care localitatea intră în carantină.
Așadar, din totalul celor 479 unități de învățământ din județul Botoșani, 439 vor funcționa în Scenariul 1 („verde”), acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mia de locuitori.
Acest lucru presupune prezența fizică a tuturor elevilor și a preșcolarilor în sălile de curs.
Alte 40 de unități de învățământ din județul Botoșani vor funcționa, săptămâna viitoare, în Scenariul 2 („galben”), acolo unde rata de infectare depășește pragul de 1 la mia de locuitori.
În această situație se află comunele Bălușeni, Leorda, Mitoc, Roma, Blândești, Vlădeni, Broscăuți, Hilișeu – Horia și Știubieni.