Sorin Ion, secretar de stat: Se pot organiza serbări școlare de final de an, cu respectarea regulilor epidemiologice

Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației, a declarat că în 2021 se pot organiza serbări școlare, dacă sunt respectate regulile epidemiologice.

Contactat de Educație Privată, Sorin Ion a explicat: ”Anul acesta, se pot organiza serbări, câtă vreme sunt respectate regulile prevăzute în legislație. Existe reguli privind adunările. Dacă organizează serbările afară, e minunat, să facă afară, respectând regulile generale, adică să fie până la 500 de persoane. Dacă sunt organizate la interior, să respecte regulile respective.

 

Nu văd de ce nu le-ar face. Dacă este o școală mai mare și se depășește numărul de 500 de persoane serbările se pot organiza decalat, eventual pe cicluri școlare. Dacă limita de persoane este respectată, pot participa și părinții. E alt pas spre normalitate”, a declarat secretarul de stat, Sorin Ion.

El a precizat că serbările respective trebuie organizate ținând cont de calendarul anului școlar: până pe 4 iunie, pentru clasa a XII-a, până pe 11 iunie pentru clasa a VIII-a și până pe 25 iunie, pentru restul claselor.”

Anul trecut, Ministerul Educaţiei a transmis că serbările şcolare de final de an nu sunt permise, ţinând cont că România se afla în stare de alertă.

„În România, la ora actuală, este instituită, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, urmare a evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea noului coronavirus/SARS-CoV-2.

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, în contextul respectării unor măsuri stricte de prevenire/protecție”, a transmis ministerul. la vremea respectivă.

Sursa: educațieprivată.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...