Concept. Sistemul de vouchere în educație a fost gândit de economistul Milton Friedman, fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Voucherele școlare reprezintă subvenții pentru școlarizare acordate părinților/copiilor.Un voucher este echivalentul unei sume de bani (să zicem, în România, ar fi echivalentul costului standard per elev). Pe baza voucherului, părinții aleg școala la care își trimit copilul – poate fi o școală publică sau o școală privată:
-la școala publică voucherul suportă integral costurile unui an școlar;
-la școală privată voucherul poate să nu suporte integral costurile unui an școlar: dacă părinții aleg o școală privată și taxa de la școala privată respectivă depășește contravaloarea voucherului, părinții vor achita diferența (exemplu: dacă valoarea voucherului este de 4.500 lei/an, iar taxa de la școala privată dorită este de 6.000 de lei/an, părinții vor mai achita 1.500 lei/an).
Țări în care există sistem de vouchere în educație. Există mai multe țări în care acest sistem a fost implementat, printre care: Belgia, Chile, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Israel, Lituania, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Polonia, Qatar, Slovacia, Spania, SUA (în 17 state și în districtul federal Columbia), Thailanda.
A asigura educație vs A furniza educație. Dreptul la educație este garantat în România prin Constituție. Însă este foarte important de înțeles că asigurarea dreptului la educație nu înseamnă că, obligatoriu, statul trebuie să și furnizeze educația. Dacă statul nu furnizează educația unor copii, asta nu însemană că nu le asigură acelor copii dreptul la educație (din 2016: alocând finanțarea aferentă costului standard per elev școlilor private; ideal: printr-un sistem de vouchere).
O analogie în acest sens putem observa în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale. Persoanele care plătesc CASS pot beneficia gratuit/la prețuri reduse de servicii private de sănătate.
Beneficiile sistemului de vouchere. Principalele două beneficii ale acestui sistem constau în creșterea calității educației și în reducerea costurilor.
Sistemul de vouchere introduce competiția între școli, ceea ce duce la:
1. Creșterea calității educației primite de copii. Dacă părinții nu sunt mulțumiți de calitatea educației primite de copil la o școală publică/privată (celelalte condiții rămânând neschimbate), atunci își voi muta copilul la altă școală – iar asta duce la mai puține fonduri pentru școala de la care pleacă copilul. Prin urmare, școlile ar fi nevoite să îmbunătățească constant calitatea educației oferite copiilor, în caz contrar fondurile obținute scăzând.
2. Reducerea costurilor. Iar aici vorbim de școlile private. Dacă părinții au copilul înscris la o școală privată și află că se deschide o altă școală privată unde costurile sunt mai mici (celelalte condiții rămânând neschimbate), atunci, rațional, își voi muta copilul la noua școală. Prin urmare, performanța economică a școlii de la care pleacă copilul scade. Așadar, pentru a avea o cotă mai mare din piață/pentru a rezista pe piață, școala inițială va trebui să scadă și ea prețul – astfel încât să nu îi plece copiii. Dacă școala nu se adaptează –scăzând prețul- în cele din urmă, datorită competiției, va falimenta.
Mai mult, vor exista școli private care vor cere taxe egale cu valoarea voucherului – deci părinții și-ar putea da copilul la o școală privată fără a plăti nici un ban în plus.
Și nu doar beneficiarii direcți ai sistemului de vouchere –copiii- au de câștigat, ci întreaga societate. Printre externalitățile educației se găsesc: creșterea ratei de participare la vot, creșterea economică, diminuarea inegalităților, reducerea șomajului, reducerea ratei sărăciei, creșterea investițiilor străine directe atrase, creșterea veniturilor populației.