Judeţul Botoşani este cunoscut la nivel naţional ca fiind zona şcolilor cu toaleta în fundul curţii şi cu apă la lighean. În unele zone din judeţ, această realitate nu s-a schimbat nici în anul 2021, şi nici după un an de pandemie.
În alte comune în schimb, de aproape trei ani a început o adevărată revoluţie în sistemele educaţionale locale. Conform oficialilor de la Inspectoratul Şcolar, în 17 comune din judeţ există unităţi de învăţământ cu dotări la nivel european, mult mai bune decât cele întâlnite la şcolile din oraşe, informează Adevărul.
Autorităţile locale din aceste comune au investit milioane de euro în educaţie, în special în infrastructură. Culmea, în aceste comune şcoala on-line s-a făcut mult mai uşor decât în multe oraşe şi municipii, existând deja toate dotările pentru învăţământul de la distanţă.
„Ca şi în anul pandemiei, 17 unităţi administativ-eritoriale din mediul rural, din păcate, nu şi din oraşe, au investit enorm în tehnologie şi au dotat sălile de clasă cu echipamente moderne. În perioada pandemiei, profesorii şi elevii au fost dotaţi cu tot ce era nevoie, fie că e vorba despre laptop-uri sau calculatoare. Este un plus de valoare pentru școala din mediul rural care devine atractivă şi deschisă pentru performanţă”, spune inspectorul şcolar general Ada Macovei.
„Educaţia este prioritară dacă vrem o societate de calitate”
Una dintre cele mai moderne şcoli din judeţul Botoşani este cea din comuna Corlăteni şi se află la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoşani.
Este o comună care cunoaşte o dezvoltare importantă în ultimii 5-6 ani şi este deja renumită pentru investiţiile masive în educaţie. Este vorba despre câteva milioane de euro, pentru reabilitare şi dotarea şcolii centrale din Corlăteni, dar şi pentru construcţia unui corp nou, dotat cu tehnologie educaţională de ultimă generaţie.
Autorităţile locale spun că, odată cu depopularea comunei dar şi a nevoii de oameni pregătiţi în diferite domenii, au transformat învăţământul într-o prioritate locală.
„Eu zic că este important să oferim ţării tineri educaţi, bine pregătiţi, pentru asta muncim. Educaţia este prioritară dacă dorim o societate de calitate”, precizează Geanina Butescu, directorul şcolii centrale din Corlăteni.
Tocmai de aceea, şcoala gimnazială cu aproape 200 de elevi, din Corlăteni, a fost reabilitată total, modernizată şi dotată cu tehnologie de top.
„Fiecare clasă are videoproiector, mobilier nou, încălzire, tablă interactivă. În plus, toate toaletele sunt în interiorul şcolii, modernizate. Suntem siguri că va creşte performanţa pe termen lung, pentru că ştim cum lucrăm. Suntem în epoca tehnologiei, care este eficientă şi atrage. Am dotat toate clasele cu video-proiectoare. Sunt şi table interactive. Copiii lucrează şi învaţă mai uşor. Abia aşteptată să vină la şcolă”, precizează directorul şcolii. În plus, grupele de grădiniţă beneficiază de spaţii generoase, cu multe jucării şi la fel multe dotări hi-tech.
Singura şcoală din judeţ pregătită pentru învăţământ online
Datorită dotărilor şi a obişnuinţei de a lucra cu tehnologia, în perioada pandemiei, trecerea la învăţământul on-line a fost rapidă. Încă de la primele ore, elevii şi profesorii au avut tablete, laptop-uri, computere.
„În prima zi de online noi am avut tablete. Cred că am fost singura şcoală care, în prima oră de online, toţi elevii au avut tablete. Ne-am descurcat bine în pandemie”, mai spune directorul şcolii.
Şcoală la standarde europene
Totodată, autorităţile locale spun că vor ca în timp să renunţe la şcolile din sate şi să aducă toţi elevii la şcoala centrală a comunei. Motivele ţin de numărul mic de elevi, care sunt nevoiţi să lucreze în clase simultane, total neperformante.
Tocmai de aceea, la şcoala din Corlăteni se construieşte un adevărat complex educaţională, cu un nou corp de clădire, finanţat prin PNDL Acesta va cuprinde săli de curs moderne, cu toalete şi duşuri pentru orele de sport, sală de spectacole, mai ales că şcoala are fanfară şi ansamblu, bibliotecă şi laboratoare. În plus, clasele vor fi dotate cu tehnologie de ultimă generaţie, incluzând table smart şi planşe interactive.
Construcţia este finalizată în proporţie de 90 %, urmând doar să fie terminată şi dotată în maximum o lună de zile.
„Avem deja toată aparatura. Sunt 40 de calculatoare noi, hărţi interactive, planşe interactive, mobilier nou, table interactive, videoproiectoare, băi adaptate pe vârstă, duşuri”, spune Costel Gavril, edilul din Corlăteni. În plus, noul corp de şcoală va beneficia şi de climatizare, garaj pentru microbuzele şcolare şi cabinet şcolar. Pe lângă comuna Corlăteni, şcoli cu dotări moderne se află şi la Pomârla, Ibăneşti sau Dersca.