Școala de cartier din nordul României renăscută din propria cenușă. „Învață să facă şi singuri paşi în viaţă”

O şcoală dintr-un cartier mărginaş al Botoşaniului, aflată în pragul desfiinţării, a reuşit în numai câţiva ani ani să se reinventeze. Acum, este una dintre școlile cu cele mai atractive şi inedite activități şi, în acelaşi timp, unitatea de învăţământ de masă care integrează cel mai bine elevii cu dizabilități, scrie adevărul.ro.

Potrivit sursei citate, școala Gimnazială „Sfânta Maria” din Botoşani este o unitate de învăţământ de cartier, situată la marginea oraşului. Înfiinţată în anul 1989, în ultimele luni ale regimului comunist, pentru copiii din cartierele muncitoreşti aflate la periferia Botoşaniului, şi-a păstrat mult timp acest statut de şcoală mărginaşă, iar după 1990, cei mai buni elevi, de obicei, preferau să plece la şcolile cu blazon ale oraşului.  

 

Şcoala a ajuns să aibă tot mai puţini elevi, aşa că în anul 2014 oficialii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean au ajuns la concluzia că această unitate de învăţământ ar trebui închisă. Din fericire, a fost salvată prin intervenţia grupurilor de părinţi, iar în ultimii şapte ani a reuşit să renască din propria cenuşă.  

În primul rând, profesorii de la Şcoala „Sfânta Maria” au decis să abordeze puţin diferit lucrurile, lucru care i-a câştigat definitiv pe majoritatea elevilor. Mai exact, profesorii au îmbinat învăţarea clasică cu acoperirea programei şcolare, dar cu ajutorul jocului, activităţilor practice şi chiar al abordărilor interdisciplinare. Pe scurt, o şcoală aproape „ca afară”, foarte aplicată şi atractivă. Fiecare oră este o experienţă inedită, în care elevii construiesc, improvizează, fac joc de rol.

Cu diverse ocazii sunt organizate adevărate vânători de comori, în natură. Copiii din grupa „Licuricii” au parte de multe poveşti şi de filme de animaţie, pe baza literaturii clasice pentru copii, tocmai pentru a le dezvolta imaginaţia. Cu altă ocazie, elevii de clasa a VII-a au participat la o oră combinată de engleză şi chimie. Propriu-zis, experimentele de chimie au fost explicate copiilor şi în engleză. Nu lipsesc nici orele interactive de educaţie fizică în săli de fitness sau expediţii de ecologie, cu plantări de copaci.

„Este super tare! În fiecare zi te aştepţi la ceva fain şi din care poţi învăţa cu plăcere”, spune Flavia, o elevă de clasa a VII-a.  

Una dintre activităţile de-a dreptul inedite este Târgul de Primăvară. Astfel, toate clasele implicate au făcut în luna aprilie standuri expoziţionale, pe terenul de sport, cu produse realizate de ei, de la prăjituri şi până la săpunuri sau decoraţiuni, elevii fiind ajutaţi de părinţi şi profesori. Evenimentul a fost mediatizat, iar produsele au fost scoase la vânzare, sumele obţinute fiind folosite pentru materiale didactice, cauze umanitare sau excursii de învăţare. 

„Prin acest proiect încercăm să implicăm mai activ părinţii în activităţi cu copiiii. Vrem să le oferim, totodată, elevilor şi oportunitatea de a-şi dezvolta imaginaţia, de a-şi descoperi talente noi, dar şi aptitudinile de antreprenor. Învaţă că nu doar părinţii trebuie să-i susţină, ci să facă şi singuri paşi în viaţă”, a precizat profesoara de engleză şi franceză Ramona Cojocaru, care a fost unul dintre organizatori.   

Toţi banii strânşi la târg sunt investiţi apoi în materiale didactice, cauze umanitare sau excursii de învăţare.

„Fiecare clasă va decide dacă va cumpăra materiale de lucru sau îi va ajuta pe colegii nevoiaşi. Sau vor pleca într-o excursie de învăţare, cu multe ateliere, inclusiv de croitorie”, adaugă profesorul botoşănean.

În plus, şcoala a reuşit să obţină şi finanţări europene pentru dotarea laboratoarelor de fizică şi chimie, cu tehnologie de ultimă generaţie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rădăcinile cresc! Dărăbănenii au nevoie de votul tău!

Monday, 23 March 2026

Proiectul „Rădăcinile Cresc” al Asociației Nord din Darabani a fost selectat în finală pentru votului publicului în cadrul unei competiții organizate de către Rețeaua Eu...

Valeriu Iftime își face praf un fotbalist: „Toate vin la pachet cu greșelile lui!”

Monday, 23 March 2026

Valeriu Iftime, patronul formației moldovene, a oferit o reacție pentru Gazeta Sporturilor și l-a „mitraliat” pe unul dintre fotbaliștii săi. Înfrângerea la scor l-a ne...

”Am onoarea să vă salut!” Ea este tânăra plecată dintr-un sat botoșănean pentru care aeronavele F16 nu mai au niciun secret!

Monday, 23 March 2026

”Am onoarea să vă salut! Sunt sublocotenent inginer Flavia Elena Toma, absolventă a Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” promoția 2021 și recent absolventă a Academi...

-->