Şcoala Altfel la Jandarmerie! FOTO

Elevii au urcat în clubul inspectoratului unde, spre surpriza lor, au primit un test "fulger" cu întrebări privind modul în care ei consideră că trebuie să se comporte în anumite situaţii.

Elevii clasei a VI-a A de la Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga", însoţiţi de doamna dirigintă Diana Cărbunaru, au fost prezenţi azi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cadrul programului "Şcoala Altfel".
 
Elevii au putut vizita Sala Tradiţiilor şi dispeceratul, li s-au prezentat mijloacele de intervenţie din dotarea jandarmilor şi au făcut ,,cunoştinţă” cu câinele de serviciu Pih, care a făcut şi un mic exerciţiu demonstrativ.
 
În continuare, elevii au urcat în clubul inspectoratului unde, spre surpriza lor, au primit un test "fulger" cu întrebări privind modul în care ei consideră că trebuie să se comporte în anumite situaţii.

Rezultatele testelor vor fi analizate şi valorificate în cadrul activităţilor preventive efectuate în instituţiile de învăţământ preuniversitar botoşănene.
 
Vizita s-a încheiat cu o prezentare a faptelor antisociale care pot fi săvârşite în incinta şcolilor şi cu distribuirea către elevi a unor pliante cu recomandări pentru evitarea unor situaţii nedorite, atît pe timpul desfăşurării cursurilor, cât şi în timpul liber, informează Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul, din cadrul IJJ Botoșani.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia a vizitat un centru din Dorohoi destinat familiilor și copiilor cu dizabilități!

astăzi, 13:51

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Principesa Sofia, cea de a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ena a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, din județul B...

Fiul lui Valeriu Iftime, întâlnire de grad zero cu Federer într-o galerie de artă: „M-am blocat lângă el, aveam pulsul 200!”

astăzi, 13:12

Invitat în podcastul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, Vlad Iftime a povestit despre pasiunea sa pentru artă și despre emoțiile pe care le transmite, pentru el, un tablou sa...

Diana Buzoianu, acuzații în cazul partidelor de vânătoare din timpul serviciului, director de la Botoșani vizat de raportul Corpului de Control / Reacția lui Marius Havriș

astăzi, 12:34

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a semnat raportul Corpului de Control în cazul partidelor de vânătoare de la Direcția Silvică Iași, din luna ianuarie 20...