Șapte licee și unitățile comerciale din apropiere, vizitate de polițiști. Zeci de elevi absentau

La data de 13 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Birourile de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiilor Botoșani și Dorohoi și Polițiile Orășenești Darabani și Săven, au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță școlară și prevenire a absenteismului, în șapte unități de învățământ liceal din municipiul Botoșani, Dorohoi și a orașelor Săveni și Darabani.

În cadrul acțiunii desfășurate au fost legitimate 54 de persoane, au fost controlate 18 unități comerciale în zona adiacență unităților de învățământ, au fost identificați 40 de elevi care absentau la cursuri, urmând ca Inspectoratul Școlar Județean Botoșani să fie informat despre acest lucru în vederea luării măsurilor de monitorizare.

(Comunicat IPJ Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...